În data de 8.04.2010, în urma unei dezbateri publice asupra proiectului Legii Educaţiei Naţionale, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a postat pe site-ul său un comunicat de presă din textul căruia reiese că vorbitorii, în intervenţiile lor, doar au ridicat în slăvi acest proiect de lege.
Loviţi de amnezie sau poate pentru a induce în eroare opinia publică, cei care au redactat acest comunicat au prezentat trunchiat consideraţiile exprimate, inclusiv pe cele ale preşedintelui FSLI, domnul Aurel Cornea.
Pentru o corectă informare a membrilor de sindicat afiliaţi la federaţia noastră, facem următoarele precizări verificabile:
Intervenţia preşedintelui FSLI menţionată în comunicat reprezintă doar introducerea expozeului.
În partea esenţială a acestuia, omisă voit din comunicat, domnul Aurel Cornea a punctat o parte a prevederilor din acest proiect de lege care, dacă vor rămâne în forma propusă de MECTS, vor avea efecte negative, în primul rând asupra principalilor beneficiari-elevii, cât şi asupra salariaţilor din învăţământ. Acestea sunt:
Prin trecerea clasei a-IX-a de la învăţământul liceal la cel gimnazial, copiii cu vârsta de pînă în 16 ani sunt “aruncaţi”pe piaţa muncii fără să aibă niciun certificat de competenţă profesională;
Componenţa Consililui de Administraţie de la nivelul unităţii de învăţământ: 1/3 cadre didactice, 1/3 reprezentanţi ai părinţilor şi 1/3 ai consiliului local, va face inoperabil acest organ suprem de conducere al unităţii de învăţământ;
Introducerea titularizării pe post va avea efecte dezastruoase asupra cadrelor didactice;
Asigurarea finanţării de bază atât pentru preşcolarii şi elevii din învăţământul obligatoriu de stat, cât şi pentru cei din învăţământul privat acreditat, reprezintă o discriminare.
O lege durabilă, aşa cum se doreşte a fi Legea Educaţiei Naţionale, nu poate fi construită având la bază doar o concepţie unilaterală, ci luând în considerare şi punctele de vedere ale reprezentanţilor elevilor, studenţilor, părinţilor,O.N.G.-urilor şi ai sindicatelor din învăţământ.
Reprezentanţii Ministerului Educaţiei ar fi bine să înţeleagă că faţă de partenerii de dialog social trebuie să ai un comportament bazat pe fair-play, chiar într-un simplu comunicat de presă.
PRIM-VICEPREŞEDINTE F.S.L.I.,
Simion HANCESCU
sâmbătă, 10 aprilie 2010
joi, 25 martie 2010
Pentru a reduce deficitul bugetar,Guvernul FMI-Boc sacrifică educaţia
Pentru a reduce deficitul bugetar, Guvernul FMI- Boc sacrifică educaţia!
Oricât ar încerca un om lucid să desluşească ceea ce se întâmplă acum în România la nivel macro în general şi în sistemul educaţional, în particular, îi este aproape imposibil să afle adevărul. Cei care se află la Putere, în frunte cu „ALESUL din deal” şi cu „reşapatul” domn Boc, după ce în campania electorală au împărţit galoşi, mălai şi alte cele necesare traiului zilnic, pentru a-şi demonstra grija şi ataşamentul faţă de electoratul chemat la urne, spun că raţiunea măsurilor pe care le intreprind au menirea de a conduce la reformarea statului, nu cel în fund, ci statul român.
Probleme ca: pierderea locurilor de muncă, criza economică, scăderea veniturilor, prăbuşirea sistemului medical şi educaţional, lipsa infrastructurii, situaţia pensionarilor, etc. au trecut pe planul doi.
Prioritare au devenit alte subiecte: politizarea excesivă a tuturor instituţiilor statului prin „proţăpirea” în locuri călduţe şi gras remunerate a tuturor lipitorilor de afişe din campania electorală şi a purtătorilor de ţucal; mărirea cu peste 40% a bugetelor instituţiilor „devotate” care şi-au făcut datoria, atât în timpul alegerilor prezidenţiale, cât şi după: S.T.S., S.R.I., Justiţie, C.C.R., dar şi cel al administraţiei prezidenţiale; reducerea numărului de parlamentari (măsură justificată) şi trecerea de la un parlament bicameral, la un parlament cu o singură cameră, eventual cu o debara; crearea unui portal “e-România”, care nu costă decât vreo 500 de milioane de euro, cu ajutorul căruia românii să poată identifica mai uşor cele câteva sute de taxe şi impozite pe care trebuie să le plătească statului român, precum şi cuantumul acestora; numărul gropilor şi poziţionarea acestora pe drumurile patriei; numărul ciulinilor de pe cele câteva milioane de ha de teren agricol care acum sunt pârloagă şi care erau cândva irigate şi multe alte lucruri utile pentru viaţa de zi cu zi a românilor. Se vor mări probabil şi fondurile destinate promovării turismului românesc peste hotare, după faimosul succes al programului „ Romania-Land of choise” care a adus milioane de turişti străini în anul 2009 şi pentru care contribuabilii români au scos din buzunare peste 5 milioane de euro, numai pentru a-i face hatârul blondei agreată de Palatul Cotroceni. Continuarea acestui program de publicitate se impune având în vedere că, peste puţin timp, gropile de pe şoselele României vor deveni “bun universal” şi vor intra în categoria “monumentelor” protejate de UNESCO şi în Guinness Book.
Simbioza dintre criza economică tratată în doru’ leli şi diletantismul şi incompetenţa celor care guvernează, conduce inevitabil la dezastru. Şi cum Proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2010 urma să fie supervizat de „cămătarii” de peste ocean de la FMI, contabilii din Ministerul de Finanţe au fost nevoiţi să găsească soluţii pentru a se încadra în condiţiile impuse: reducerea cheltuielilor publice şi micşorarea deficitului bugetar. Dar dacă sacul s-a golit după o campanie electorală în care mulţi votanţi au fost „motivaţi” să pună ştampila într-o anumită pătrăţică a buletinului de vot şi după ce unor bugetari le dai bani, atunci altora trebuie să le iei. Şi uite aşa, educaţia, mare consumator de fonduri publice şi ai cărei salariaţi nu sunt atât de importanţi în momentele „cheie”, a intrat, cu acordul „expertului” în drept constituţional care a făcut în mod accidental facultatea de drept, în vizorul „socotitorilor” de la „finanţe”.
Pentru că se apropia „Ignatul”, aceştia au tăiat, ca primă măsura pentru reformarea statului şi pentru reducerea deficitului bugetar, 15.000 de posturi din învăţământul preuniversitar, dându-se şi o ordonanţă de urgenţă în acest sens. Această măsură a fost luată după ce au mai fost radiate, în august 2009, aproximativ 18.000 de posturi. În total, într-un an au dispărut 10% din posturile din învăţământul preuniversitar. Dar trebuia găsită şi o formulă magică pe baza căreia să se stabilească cheltuielile de personal în învăţământ
După „studii” minuţioase şi bine „documentate”, o echipa de „experţi” de la Banca Mondială şi Ministerul Educaţiei au stabilit această formulă pentru care şi marele matematician Leibniz ar fi invidios, pe baza căreia s-au stabilit standardele de cost pentru preşcolari şi elevi.
Aplicând aceste costuri standard, ordonatori principali de credite – primarii şi ordonatorii terţiari de credite – directorii unitaţilor de învăţământ, au ajuns la concluzia că fondul de salarii se epuizează în luna octombrie pentru învăţământul de masă, iar la învăţământul vocaţional,specializarea-muzică, banii de salarii ajung până în iunie a.c.
În aceste condiţii, în foarte multe judeţe, salariile pentru luna ianuarie şi februarie nu au fost achitate integral.
Însă, atât Premierul, cât şi ministrul educaţiei afirmă că bani de salarii sunt şi că oamenii trebuie să stea liniştiţi. Acestea sunt născociri ale liderilor de sindicat, zic domniile lor.Cu alte cuvinte, noi suntem puşi să privim un perete alb şi trebuie să recunoaştem că este portocaliu.
Întrebarea este: câţi bani reali au fost alocaţi educaţiei în anul 2010 ?
Ceea ce se întâmplă demonstrează că bugetul alocat pentru învăţământ este unul virtual, iar procentul din P.I.B. destinat acestui domeniu nu este, în realitate, mai mare de 3,5% din P.I.B., faţă de 6%, cât prevăd legea şi Programul de guvernare pentru perioada 2009-2012.
Şi tot în Programul de guvernare, la capitolul “Educaţie”, este prevăzut: “Finalizarea investiţiilor începute şi neterminate din cauza lipsei de fonduri” şi “Construirea de noi săli de sport, bazine de înot, baze sportive”. Ceea ce nu este precizat, este dacă toate acestea vor fi sub formă de machete sau vor fi construite la scară reală.
Bani de investiţii nu sunt, banii de salarii nu ajung. Atunci unde sunt banii educaţiei ? Aşa că munciţi cu drag şi spor stimaţi colegi şi nu trebuie să ne mai gândim la salarii mărite. Pentru a înfăptui reforma statului, trebuie salarii cât mai mici în învăţământ, ca să ne fie mintea mereu conectată la nevoile celor care guvernează.
PRIM-VICEPREŞEDINTE F.S.L.I.,
Simion HANCESCU
Notă: Articol publicat în Tribuna Învăţământului nr.1042/2010

marți, 16 martie 2010
F S L I intenţionează să se adreseze instanţei pentru încadrarea profesorilor în învăţământul primar şi preşcolar
Către,
Sindicatele afiliate,
În atenţia liderilor de sindicat,
Având în vedere faptul că odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 387/2009 şi a Ordinului M.E.C.T.S. nr. 3235/2010 privind încadrarea profesorilor în învăţământul primar şi preşcolar au apărut discriminări în ceea ce priveşte încadrarea şi salarizarea anumitor categorii de institutori, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ intenţionează să se adreseze instanţei pentru a solicita eliminarea acestor nedreptăţi.
În acest sens, vă rugăm să înaintaţila F.S .L.I., în original, până în data de 30.04.2010, tabele nominale, conform modelului anexat, cu datele institutorilor din învăţământul preşcolar şi primar care se consideră discriminaţi în urma intrării în vigoare a actelor normative mai sus menţionate.
PRIM-VICEPREŞEDINTE,
Simion HANCESCU
TABEL NOMINAL
CU INSTITUTORII CARE SOLICITĂ ACŢIONAREA ÎN INSTANŢĂ A M.E.C.T.S. PENTRU ÎNCADRARE ŞI SALARIZARE DISCRIMINATORII ŞI CARE ÎMPUTERNICESC F.S.L.I. PENTRU A LE REPREZENTA INTERESELE ÎN PROCESUL INTENTAT PE ACESTĂ SPEŢĂ
Sindicatele afiliate,
În atenţia liderilor de sindicat,
Având în vedere faptul că odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 387/2009 şi a Ordinului M.E.C.T.S. nr. 3235/2010 privind încadrarea profesorilor în învăţământul primar şi preşcolar au apărut discriminări în ceea ce priveşte încadrarea şi salarizarea anumitor categorii de institutori, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ intenţionează să se adreseze instanţei pentru a solicita eliminarea acestor nedreptăţi.
În acest sens, vă rugăm să înaintaţi
PRIM-VICEPREŞEDINTE,
Simion HANCESCU
TABEL NOMINAL
CU INSTITUTORII CARE SOLICITĂ ACŢIONAREA ÎN INSTANŢĂ A M.E.C.T.S. PENTRU ÎNCADRARE ŞI SALARIZARE DISCRIMINATORII ŞI CARE ÎMPUTERNICESC F.S.L.I. PENTRU A LE REPREZENTA INTERESELE ÎN PROCESUL INTENTAT PE ACESTĂ SPEŢĂ
Nr. crt. | Numele şi prenumele | Cod numeric personal | Studii dobândite* | Semnătura |
| | | | |
| | | | |
| | | | |
| | | | |
| | | | |
| | | | |
| | | | |
| | | | |
| | | | |
Confirm că persoanele din tabelul de mai sus sunt salariaţi ai unităţii noastre
Director,
Lider de sindicat,
Notă: Se vor specifica liceul şi studiile ulterioare absolvite, care le conferă dreptul de a profesa ca personal didactic de predare.
joi, 25 februarie 2010
marți, 9 februarie 2010
ŞEDINŢA DE DIALOG SOCIAL-M.E.C.T.S. DIN 9.O2.2010
Ieri, 9.02.2010, la sediul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a avut loc şedinţa Comisiei de Dialog Social la care, din partea F.S.L.I., au participat domnii: Liviu Marian Pop, Mihai Dima şi Levente Vadasz.
Ordinea de zi a fost următoarea:
1. Proiectul Ordinului privind aprobarea specializărilor de nivel universitar care
conferă dreptul absolvenţilor liceelor pedagogice de a ocupa funcţiile didactice de
profesor în învăţământul preşcolar şi profesor în învăţământul primar;
2. Proiectul Ordinului pentru aprobarea anexelor 1/21 ale Centralizatorului privind disciplinele de învățământ, domeniile și specializările, precum și probele de concurs, valabile pentru încadrarea personalului didactic din învățământul preuniversitar 2010, cuprinzând disciplinele/modulele corespunzătoare profilului posturilor/catedrelor din aria curriculară tehnologii – discipline tehnologice;
3. Proiectul Regulamentului de organizare și funcționare a subcomisiei de Dialog Social din domeniul cercetării ştiinţifice;
4. Proiectul Ordinului cu privire la aprobarea planurilor de învăţământ pentru cultura de specialitate, pregătire practică săptămânală şi pregătire practică comasată pentru clasele a IX-a şi a X-a ciclul inferior al învăţământului liceal, filiera tehnologică, formele de învăţământ zi şi seral;
5. Diverse.
1. Se dă aviz favorabil Proiectului Ordinului privind aprobarea specializărilor de nivel universitar care conferă dreptul absolvenţilor liceelor pedagogice de a ocupa funcţiile didactice de profesor în învăţământul preşcolar şi profesor în învăţământul primar. Anexa nr. I
Având în vedere prevederile Legii nr.387/ 2009, salarizarea acestei categorii de cadre didactice va fi similară, începând cu data 1 ianuarie 2010, cu cea a profesorilor S. Modul în care vor fi salarizate celelalte categorii de cadre didactice din învăţământul primar şi preşcolar va fi stabilit în Legea Educaţiei Naţionale şi în Legea nr.330/ 2009.
2. La Proiectul Ordinului pentru aprobarea anexelor 1/21 ale Centralizatorului privind disciplinele de învţăământ, domeniile şi specializările, precum şi probele de concurs, valabile pentru încadrarea personalului didactic din învățământul preuniversitar 2010, cuprinzând disciplinele/modulele corespunzătoare profilului posturilor/catedrelor din aria curriculară tehnologii – discipline tehnologice reprezentanţii F.S.L.I. au fost singurii care s¬-au abţinut deoarece, nu au fost simplificate domeniile, disciplinele şi modulele, posibilitatea de titularizare fiind limitată.
3. Se aprobă, de principiu, înfiinţarea acestei subcomisii de Dialog Social din domeniul cercetării ştiinţifice, urmând să se stabilească componenţa acestei comisii după aprobarea organigramei M.E.C.T.S. Anexa nr II.
4. Pentru Proiectul Ordinului cu privire la aprobarea planurilor de învăţământ pentru cultura de specialitate, pregătire practică săptămânală şi pregătire practică comasată pentru clasele a IX-a şi a X-a ciclul inferior al învăţământului liceal, filiera tehnologică, formele de învăţământ zi şi seral se pot trimite propuneri până vineri, 12.02.2010, pe adresa F.S.L.I., s-au pe adresa: zoica.vladut@yahoo.com.
5. a) Reprezentanţii F.S.L.I. au cerut explicaţii legate de stadiul aplicării OUG 114/2009 şi au solicitat emiterea unui proiect de act normativ care să fie aprobat de guvern sau parlament pentru a exista posibilitatea legală de a se acorda salarii compensatorii pentru cei salariaţii din învăţământ disponibilizaţi. Nu am primit nici un răspuns la această cerinţă.
b) Totodată, am reamintit secretarului de stat, domnul Cătălin Baba, că F.S.L.I. a înaintat o adresă ministerului prin care s-a solicitat emiterea unui ordin de ministru care să stabilească normele metodologice de salarizare în învăţământ, având în vedere că începând cu data de 1.01.2010 a intrat în vigoare Legea nr. 330. Răspunsul a fost că se lucreză la aşa ceva.
c) Nu am primit răspuns la problemele legate de aplicarea art. 34 din Legea 330, precum şi la întrebarea dacă directorii unităţilor de învăţământ de învăţământ din localităţile izolate vor primi sporul de izolare, având în vedere că H.G. nr. 1613/2009 prevede că acest spor se acordă personalului didactic de predare calificat.
d) În legătură cu viitoarea Lege a Educaţiei, reprezentanţii M.E.C.T.S. au afirmat că aceasta se va discuta la nivelul ministerului( fără să precizeze când), după care o să fie discutată la nivelul guvernului în şedinţa de mâine sau de săptămâna viitoare,iar până în data de 3 martie va fi înaintată Parlamentului pentru dezbatere.
PRIM-VICEPREŞEDINTE,
Simion HANCESCU
ANEXA NR.I
O R D I N
privind aprobarea specializărilor de nivel universitar care conferă dreptul absolvenţilor liceelor pedagogice de a ocupa funcţiile didactice de profesor în învăţământul preşcolar şi profesor în învăţământul primar
În baza prevederilor art. 141 lit. p) din Legea învăţământului nr. 84/1995 republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
În conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) şi lit. b), art. 7 alin. (1) lit. c) şi lit. d), art. 43 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic cu modificările şi completările ulterioare şi Hotărârii Guvernului nr. 1251/2005 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii de învăţare, instruire, compensare, recuperare şi protecţie specială a copiilor/elevilor/tinerilor cu cerinţe educative speciale din cadrul sistemului de învăţământ special şi special integrat,
În temeiul Hotărârii Guvernului nr. 51/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării cu modificările şi completările ulterioare, a Hotărârii Parlamentului României pentru acordarea încrederii Guvernului nr. 39/2009 şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2009 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale,
Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului
emite prezentul ordin:
Art. 1. (1) Condiţiile de ocupare a funcţiilor didactice de profesor în învăţământul preşcolar şi profesor pentru învăţământul primar sunt îndeplinite de absolvenţii cu diplomă ai ciclului I de studii universitare de licenţă cu specializarea „Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar” repartizaţi în învăţământul preuniversitar pe posturi de: educatoare, educatoare/educator, educatoare/educator itinerant/de sprijin, învăţător, învăţător-educator sau învăţător itinerant/de sprijin.
(2) Condiţiile de ocupare a funcţiei didactice de profesor în învăţământul preşcolar sunt îndeplinite şi de absolvenţii cu diplomă ai liceului pedagogic cu una din specializările „Educatoare”, „Educatoare - Învăţător” sau „Învăţător - Educatoare” repartizaţi în învăţământul preuniversitar pe posturi de: educatoare, educatoare/educator sau educatoare/educator itinerant/de sprijin, care au finalizat cu diplomă de absolvire/licenţă şi studii universitare de scurtă sau lungă durată ori ciclul I de studii universitare de licenţă sau ciclul II de studii universitare de masterat, având înscrisă pe diploma de absolvire/licenţă una din specializările cuprinse în Centralizatorul privind disciplinele de învăţământ, domeniile şi specializările, precum şi probele de concurs, valabile pentru încadrarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar 2010, aprobat prin ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi inovării nr. 6052/2009, la:
a) aria curriculară „Limbă şi comunicare”, disciplinele: limba şi literatura română, limbi clasice, limbi străine/materne şi literatura universală;
b) aria curriculară „Matematică şi ştiinţe”, disciplinele: matematică, fizică, chimie, biologie şi ştiinţe, cu excepţia specializărilor cuprinse în anexa nr. 1 parte integrantă a prezentului ordin;
c) aria curriculară „Tehnologii”, disciplinele: informatică; tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor, specializările universitare de lungă şi scurtă durată „Informatică” din profilul „Informatică”, specializările universitare de lungă şi scurtă durată din profilul „Matematică”: „Informatică”, „Matematică – informatică”, „Maşini de calcul” şi „Cercetări operaţionale”, specializările universitare de lungă durată din profilul „Fizică”: „Fizică - Informatică”, „Fizică informatică”, specializările pentru ciclul I de studii universitare de licenţă din domeniul ştiinţe exacte, incluse în domeniile pentru studiile universitare de licenţă: „Matematică”, „Informatică”, „Fizică” şi „Chimie”: „Matematică informatică”, „Informatică”, „Informatică aplicată”, „Fizică informatică” şi „Chimie informatică”, precum şi programele de studiu de master acreditate corespunzătoare domeniilor de licenţă: „Matematică”, „Informatică” şi „Fizică”;
d) aria curriculară „Om şi societate”, disciplinele: cultură civică; filozofie; logică, argumentare şi comunicare; sociologie; studii sociale; psihologie; pedagogie; istoria şi tradiţiile minorităţii maghiare; istorie; geografie; religie; discipline teologice de specialitate, posturile de: profesor în centre şi cabinete de asistenţă psihopedagogică şi profesor logoped, învăţământul special, postul de profesor psihopedagog, cu excepţia specializărilor cuprinse în anexa nr. 2 parte integrantă a prezentului ordin;
e) aria curriculară „Arte”, disciplinele: arte vizuale, muzică, teatru, coregrafie;
f) aria curriculară „Educaţie fizică şi sport”, disciplinele: educaţie fizică şi sport, kinetoterapie, cu excepţia specializărilor cuprinse în anexa nr. 3 parte integrantă a prezentului ordin.
(3) Condiţiile de ocupare a funcţiei didactice de profesor în învăţământul primar sunt îndeplinite şi de absolvenţii cu diplomă ai liceului pedagogic cu una din specializările „Învăţător”, „Educatoare - Învăţător” sau „Învăţător - Educatoare” repartizaţi în învăţământul preuniversitar pe posturi de: învăţător, învăţător-educator sau învăţător itinerant/de sprijin, care au finalizat cu diplomă de absolvire/licenţă şi studii universitare de scurtă sau lungă durată ori ciclul I de studii universitare de licenţă sau ciclul II de studii universitare de masterat, având înscrisă pe diploma de absolvire/licenţă una din specializările cuprinse în Centralizatorul privind disciplinele de învăţământ, domeniile şi specializările, precum şi probele de concurs, valabile pentru încadrarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar 2010, aprobat prin ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi inovării nr. 6052/2009, la:

b) aria curriculară „Matematică şi ştiinţe”, disciplinele: matematică, fizică, chimie, biologie şi ştiinţe, cu excepţia specializărilor cuprinse în anexa nr. 1;

d) aria curriculară „Om şi societate”, disciplinele: cultură civică; filozofie; logică, argumentare şi comunicare; sociologie; studii sociale; psihologie; pedagogie; istoria şi tradiţiile minorităţii maghiare; istorie; geografie; religie; discipline teologice de specialitate, posturile de: profesor în centre şi cabinete de asistenţă psihopedagogică şi profesor logoped, învăţământul special, postul de profesor psihopedagog, cu excepţia specializărilor cuprinse în anexa nr. 2;

f) aria curriculară „Educaţie fizică şi sport”, disciplinele: educaţie fizică şi sport, kinetoterapie, cu excepţia specializărilor cuprinse în anexa nr. 3.
Art. 2. (1) Absolvenţii cu diplomă ai liceului pedagogic repartizaţi în învăţământul preuniversitar pe posturi de: educatoare, educatoare/educator, educatoare/educator itinerant/de sprijin, învăţător, învăţător-educator sau învăţător itinerant/de sprijin, care au finalizat cu diplomă de absolvire/licenţă şi studii universitare de scurtă sau lungă durată ori ciclul I de studii universitare de licenţă sau ciclul II de studii universitare de masterat, având înscrisă pe diploma de absolvire/licenţă una din specializările cuprinse în anexele 1-3 sau o altă specializare care nu este prevăzută la art. 1 din prezentul ordin îndeplinesc condiţiile de ocupare a funcţiei de institutor.
(2) Absolvenţii cu examen de diplomă ai colegiului universitar pedagogic sau a unei şcoli echivalente liceului pedagogic repartizaţi în învăţământul preuniversitar pe posturi de: educatoare, educatoare/educator, educatoare/educator itinerant/de sprijin, învăţător, învăţător-educator sau învăţător itinerant/de sprijin, care au finalizat cu de absolvire/licenţă şi studii universitare de scurtă sau lungă durată ori ciclul I de studii universitare de licenţă sau ciclul II de studii universitare de masterat, cu excepţia specializării „Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar” îndeplinesc condiţiile de ocupare a funcţiei de institutor.
Art. 3. Normarea activităţii de predare-învăţare şi de evaluare curentă a preşcolarilor şi a elevilor în clasă pentru profesorii pentru învăţământul preşcolar şi pentru profesorii pentru învăţământul primar se stabileşte pe post similar normării activităţii didactice de predare-învăţare şi de evaluare curentă a preşcolarilor şi a elevilor în clasă a educatoarelor/institutorilor din învăţământul preşcolar, învăţătorilor/institutorilor din învăţământul primar, respectiv educatoarelor/educatorilor, educatoarelor/educatorilor itineranţi/de sprijin, învăţătorilor-educatori/institutorilor-educatori sau învăţătorilor itineranţi/de sprijin, conform art. 43 lit. a), b) sau f) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic cu modificările şi completările ulterioare şi Hotărârii Guvernului nr. 1251/2005 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii de învăţare, instruire, compensare, recuperare şi protecţie specială a copiilor/elevilor/tinerilor cu cerinţe educative speciale din cadrul sistemului de învăţământ special şi special integrat.
Art. 4. Anexele 1-3 fac parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 5. Direcţia Acreditarea, Evaluarea și Performanța în Cariera Didactică din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ preuniversitar duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 6. Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
ANEXA NR. 1
Lista specializărilor de nivel universitar din Centralizatorul privind disciplinele de învăţământ, domeniile şi specializările, precum şi probele de concurs, valabile pentru încadrarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar 2010, aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi inovării nr. 6052/2009, aria curriculară „Matematică şi ştiinţe”, disciplinele: matematică, fizică, chimie, biologie, ştiinţe, care nu sunt cuprinse în profilul pedagogic
PROFILUL / DOMENIUL SPECIALIZAREA STUDII UNIVERSITARE DE LUNGĂ DURATĂ STUDII UNIVERSITARE DE SCURTĂ DURATĂ
ŞTIINŢE APLICATE Inginerie matematică x
Inginerie fizică x
CHIMIE Chimie - Fizică (+ militar) x
Inginerie chimică x
Inginerie chimică (în limbi străine) x
Tehnologie chimică x x
Tehnologie chimică organică x x
Tehnologie chimică anorganică x x
Tehnologia substanţelor anorganice x x
Tehnologia substanţelor organice x x
Ştiinţa şi ingineria materialelor oxidice x
Tehnologia silicaţilor şi compuşilor oxidici x
Chimie militară (militar) x
Tehnici de laborator x
CHIMIE¬ INDUSTRIALĂ/ INGINERIE CHIMICĂ Tehnologia celulozei, hârtiei şi fibrelor artificiale x
Tehnologia compuşilor macromoleculari x

Tehnologia materialelor de construcţii x
DOMENIUL FUNDAMENTAL DOMENIUL PENTRU STUDIILE
UNIVERSITARE DE LICENŢĂ SPECIALIZAREA DIN CADRUL DOMENIULUI PENTRU STUDIILE
UNIVERSITARE DE LICENŢĂ STUDII UNIVERSITARE DE LICENŢĂ (CICLUL I BOLOGNA)
ŞTIINŢE INGINEREŞTI ŞTIINŢE INGINEREŞTI APLICATE Matematică şi informatică aplicată în inginerie x
ŞTIINŢE INGINEREŞTI ŞTIINŢE INGINEREŞTI APLICATE Inginerie fizică x
Fizică tehnologică x
ŞTIINŢE INGINEREŞTI INGINERIE CHIMICĂ Chimie militară x
ANEXA NR. 2
Lista specializărilor de nivel universitar din Centralizatorul privind disciplinele de învăţământ, domeniile şi specializările, precum şi probele de concurs, valabile pentru încadrarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar 2010, aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi inovării nr. 6052/2009, aria curriculară „Om şi societate”, disciplinele: cultură civică; filozofie; logică, argumentare şi comunicare; sociologie; studii sociale; psihologie; pedagogie; istoria şi tradiţiile minorităţii maghiare; istorie; geografie; religie; discipline teologice de specialitate, posturile de: profesor în centre şi cabinete de asistenţă psihopedagogică şi profesor logoped, învăţământul special, postul de profesor psihopedagog, care nu sunt cuprinse în profilul pedagogic

SOCIOPSIHO-PEDAGOGIE Psihosociologie (+ militar) x
Psihosociologie - Informaţii (militar) x
Asistenţă socială x
ŞTIINŢE
POLITICE Ştiinţe politice x
Ştiinţe politice (în limbi străine) x
Ştiinţe politice şi administrative x
Studii europene x
Relaţii internaţionale şi studii europene x
ŞTIINŢE SOCIAL POLITICE Ştiinţe politico - economice x
ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE Administraţie publică x
Administraţie europeană x
Ştiinţe administrative x
FILOLOGIE Comunicare şi relaţii publice x
Comunicare socială şi relaţii publice x

ECONOMIC Relaţii internaţionale şi studii europene x
RELAŢII INTERNAŢIONALE Relaţii internaţionale şi studii europene x
JURNALISTICĂ / ŞTIINŢELE COMUNICĂRII Psihosociologie - informaţii x
Psihosociologie – informaţii (militar) x
Comunicare şi relaţii publice x
Comunicare socială şi relaţii publice x
Comunicare şi relaţii publice - informaţii x
COMUNICARE ŞI RELAŢII PUBLICE Comunicare şi relaţii publice x
Comunicare socială şi relaţii publice x
DREPT Drept x
Drept comunitar x
Ştiinţe juridice x
Ştiinţe juridice şi administrative x
ŞTIINŢE JURIDICE Drept x
Drept comunitar x
Drept şi relaţii internaţionale x
Ştiinţe juridice x
Ştiinţe juridice şi administrative x
ASISTENŢĂ SOCIALĂ Asistenţă socială x x

ŞTIINŢE JURIDICE DREPT Drept x
Drept comunitar x
ŞTIINŢE SOCIALE ŞI POLITICE ŞTIINŢE POLITICE Ştiinţe politice x
RELAŢII INTERNAŢIONALE ŞI STUDII EUROPENE Relaţii internaţionale şi studii europene x

ŞTIINŢE ALE COMUNICĂRII Comunicare şi relaţii publice x
ASISTENŢĂ
SOCIALĂ Asistenţă socială x
ŞTIINŢE MILITARE ŞI INFORMAŢII ŞTIINŢE MILITARE ŞI INFORMAŢII Comunicare şi relaţii publice - informaţii x
Psihologie - informaţii x
Domeniul de licenţă Programul de studii de master acreditat STUDII UNIVERSITARE DE MASTERAT (CICLUL II BOLOGNA)
DREPT 1. Administraţie publică
2. Asistenţa juridică a întreprinderii
3. Conducere şi organizare judiciară
4. Combaterea traficului ilicit de droguri
5. Combaterea criminalităţii organizate
6. Comunicare socială proactivă a poliţiei
7. Criminalistică
8. Carieră judiciară
9. Devianţă şi delincvenţă
10. Drept administrativ
11. Drept civil aprofundat
12. Drept comunitar
13. Drept comunitar şi politici de integrare europeană
14. Drept european
15. Drept financiar bancar şi al asigurărilor
16. Drept privat
17. Drept şi administraţie publică europeană
18. Drept şi politici publice europene
19. Drept internaţional comunitar
20. Drept internaţional şi comunitar
21. Drept internaţional public
22. Drept internaţional şi drept comunitar
23. Drept internaţional şi european
24. Drept judiciar privat
25. Drept maritim
26. Drept privat aprofundat
27. Drept privat comunitar
28. Drept privat comparat
29. Droit prive compare
30. Drept public
31. Drept penal şi ştiinţe penale
32. Drept social român si european
33. Dreptul afacerilor
34. Dreptul european şi dreptul naţional al afacerilor
35. Dreptul informaţiilor şi al securităţii private
36. Drept intern şi internaţional al mediului
37. Dreptul muncii. Relaţii de muncă şi industriale
38. Drepturile omului
39. Economia şi dreptul afacerilor
40. Integrare europeană
41. Instituţii şi proceduri de drept public
42. Instituţii juridice comunitare şi internaţionale
43. Instituţii de drept administrativ
44. Instituţii de drept privat român
45. Instituţii de drept civil şi procesual civil
46. Instituţii de drept penal şi procesual penal
47. Investigarea criminalistică a infracţiunilor
48. Investigarea fraudelor
49. Legislaţie comunitară şi carieră judiciară
50. Legislaţia privind siguranţa transporturilor
51. Master profesional de drept european şi internaţional al afacerilor
52. Managementul resurselor umane în sistemul autorităţilor de ordine publică
53. Managementul cooperării poliţieneşti internaţionale
54. Managementul activităţilor de ordine publică şi siguranţă naţională
55. Managementul investigaţiei penale
56. Managementul cooperării la frontiera Schengen
57. Managementul pregătirii operaţionale de jandarmi
58. Mecanismele juridice ale economiei de piaţă
59. Medierea – Procedura necontencioasă de soluţionare a conflictelor
60. Medierea conflictelor în drept
61. Ocrotirea familiei si asistenţă socială
62. Poliţie judiciară
63. Proceduri judiciare şi profesii liberale
64. Statul de drept şi societatea civilă
65. Etat de droit et societe civile
66. Sisteme şi instituţii de drept internaţional şi comunitar
67. Studii europene
68. Ştiinţe penale
69. Ştiinţe penale aprofundate
70. Ştiinţe penale şi criminalistică
71. Ştiinţe penale – criminologie şi criminalistică
72. Tehnică criminalistică x

ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE 1. Administraţie europeană. Instituţii şi politici publice
2. Administraţie publică
3. Administraţie publică europeană
4. Administraţie publică europeană -BRIE
5. Administraţie publică şi integrare europeană
6. Administraţie publică şi dezvoltarea comunitară
7. Administraţie publică în contextul integrării europene
8. Administraţie şi finanţe publice europene
9. Administraţie şi management public
10. Administrarea resurselor instituţiilor culturale
11. Administraţie publică şi eficienţa sistemului administrativ
12. Administrarea relaţiilor publice şi asistenţă managerială
13. Administraţie şi politici publice în Uniunea Europeană
14. Administrarea şi dezvoltarea resurselor umane
15. Dezvoltare regională
16. Guvernare şi administraţie publică europeană
17. Guvernare modernă şi dezvoltare locală
18. Management şi administraţie europeană
19. Management şi audit în administraţie şi afaceri
20. Managementul administraţiei publice şi cariere publice
21. Managementul crizelor şi conflictelor
22. Managementul instituţiilor publice
23. Managementul organizaţiilor şi serviciilor publice
24. Managementul sectorului public
25. Managementul poliţiei locale
26. Politici de sănătate şi management sanitar
27. Politici administrative europene
28. Puterea executivă şi administraţia publică
29. Sisteme administrative şi relaţii internaţionale
30. Spaţiul public european
31. Studii administrative europene
32. Ştiinţe administrative x
ŞTIINŢE MILITARE ŞI INFORMAŢII Psihologie - informaţii x
ASISTENŢĂ
SOCIALĂ 1. Asistenţa socială a vârstnicilor
2. Asistenţă socială pentru sănătate mentală
3. Asistenţă socială şi consiliere în şcoală
4. Asistenţă socială şi economie socială
5. Asistenţă socială bazată pe dovezi
6. Asistenţă socială în spaţiul justiţiei. Probaţiune şi mediere
7. Asistenţă socială privind reintegrarea socială în domeniul justiţiei penale
8. Asistenţă şi incluziune socială a vârstnicilor şi persoanelor cu dezabilităţi
9. Cercetare în sociologie
10. Research in sociology
11. Consiliere în asistenţa socială
12. Evaluarea programelor şi analiză de impact
13. Evaluare şi supervizare în asistenţă socială
14. Familia – Resurse şi asistenţă socială
15. Familia şi managementul resurselor familiale
16. Gerontologie socială
17. Grupuri de risc şi servicii sociale de suport
18. Masterat european în drepturile copiilor
19. Masterat european de protecţie a drepturilor copiilor
20. Management în asistenţă socială
21. Management de caz şi metode de intervenţie în asistenţa socială
22. Managementul servicilor de asistenţă socială
23. Managementul serviciilor sociale şi de sănătate
24. Politici publice în asistenţa socială
25. Politici sociale europene
26. Politici sociale în cotext european
27. Politici şi servicii sociale
28. Practica asistenţei sociale centrată pe valori
29. Prevenirea şi combaterea consumului ilicit de droguri
30. Prevenirea violenţei împotriva copilului în familie şi societate
31. Probaţiune
32. Probaţiune, mediere şi asistenţa socială a victimelor infracţiunilor
33. Programe si proiecte comunitare în asistenţă socială
34. Psihologie socială aplicată
35. Supervizare şi planificare socială
36. Supervizare în serviciile sociale şi de sănătate mintală x
ANEXA NR. 3
Lista specializărilor de nivel universitar din Centralizatorul privind disciplinele de învăţământ, domeniile şi specializările, precum şi probele de concurs, valabile pentru încadrarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar 2010, aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi inovării nr. 6052/2009, aria curriculară „Educaţie fizică şi sport”, disciplinele: educaţie fizică şi sport, kinetoterapie, care nu sunt incluse în profilul pedagogic

MEDICINĂ Fiziokinetoterapie x
Balneo – fiziokinetoterapie şi recuperare x
DOMENIUL PENTRU STUDIILE

SĂNĂTATE Balneofiziokinetoterapie şi recuperare x
ANEXA NR.II
În temeiul art.1 alin.(2) din HG nr. 369/2009, prin care comisiile de dialog social care funcţionează la nivelul ministerelor pot aproba înfiinţarea unor subcomisii de dialog social sau a unor grupuri de lucru formate din persoane desemnate de plenul comisiei,
Comisia de Dialog Social
din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului,
Hotărăşte:
Art.1 Se înfiinţează Subcomisia de Dialog Social pentru Cercetare Ştiinţifică, ce va funcţiona pe lângă Comisia de Dialog Social a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, potrivit prezentei hotărâri, într-o structură tripartită..
Art.2 (1) Activitatea Subcomisiei de Dialog Social are caracter consultativ şi vizează informarea şi consultarea partenerilor sociali implicaţi în domeniul cercetării ştiinţifice cu privire la iniţiativele legislative sau de altă natură, cu caracter economico-social.
(2) Şedinţele Subcomisiei de Dialog Social se desfăşoară ori de câte ori este necesar şi nu necesită întrunirea unui anumit cvorum, ci respectarea principiului tripartitismului: prezenţa a cel puţin unui reprezentant al fiecărei părţi;
(3) În cazul în care la şedinţele Subcomisiei de Dialog Social nu poate participa una din persoanele nominalizate.
Art.3 Preşedintele Subcomisiei de Dialog Social este desemnat de Preşedintele Comisiei de Dialog Social şi are următoarele atribuţii:
a) conduce şedinţele Subcomisiei de Dialog Social;
b) stabileşte, data, ora şi locul de desfăşurare a şedinţelor şi propune ordinea de zi;
c) convoacă membrii Subcomisiei de Dialog Social, precum şi invitaţii la şedinţele acesteia, cu cel puţin 3 zile lucrătoare înainte de data propusă pentru desfăşurarea şedinţei;
d) transmite minuta şedinţelor către Preşedintele Comisie de Dialog Social.
Art.4 Secretariatul Subcomisiei de Dialog Social are următoarele atribuţii:
a) întocmirea şi comunicarea ordinii de zi;
b) difuzarea documentelor de lucru pentru şedinţe;
c) redactarea minutei pentru fiecare şedinţă;
d) evidenţa documentelor aferente activităţilor desfăşurate de Subcomisie.
Art.5 Iniţiativele legislative sau de altă natură, cu caracter economico-social analizate în şedinţele Subcomisiei de Dialog Social, vor fi supuse obligatoriu dezbaterilor plenului Comisiei de Dialog Social.

STADIUL APLICĂRII LEGII NR.221/2008 ÎN JUDEŢUL IALOMIŢA
În mod justificat, membrii de sindicat afiliaţi la U.S.L.I. Ialomiţa sunt interesaţi să afle de ce Legea nr. 221 / 2009 nu a fost aplicată până în prezent în judeţul Ialomiţa.În acest sens, fac următoarele precizări :
1. Imediat după apariţia O.U.G. nr. 151 / 2009, act normativ prin care Guvernul Tăriceanu a încercat să anuleze prevederile Legii nr. 221 / 2008, U.S.L.I. Ialomiţa, prin intermediul Sindicatului de la Şcoala nr. 1 Ţăndărei, a solicitat aplicarea Legii nr. 221 / 2009 şi declararea ca neconstituţională a O.U.G. nr. 151 / 2008.
2. În data de 2 iunie şi 30 iunie, prin Deciziile nr. 842 şi nr. 989, Curtea Constituţională a României a declarat ca neconstituţională O.U.G. nr. 151 / 2008 şi O.U.G. nr. 1 / 2009. Menţionăm că prin O.U.G. nr. 1 / 2009, Guvernul Boc a amânat aplicarea O.U.G. nr. 151 / 2008 de la data de 1.03.2009 la data de 1.04.2009.
3. În lunile martie şi aprilie 2009, Guvernul Boc mai dă O.U.G. nr. 31 şi O.U.G. nr. 41 prin care amână aplicarea O.U.G. nr. 151 de la data de 1 aprilie la data de 1 mai, respectiv de la data de 1 mai până la data de 31 decembrie 2009.
4. După declararea ca neconstituţională a O.U.G. nr. 151 / 2008 şi a O.U.G. nr. 1 / 2009, Tribunalul Ialomiţa a judecat pe fond cererea depusă de U.S.L.I. Ialomiţa şi, prin Sentinţa Civilă nr. 811 F din data de 21 iunie 2009, instanţa dispune aplicarea Legii nr. 221 / 2008 începând cu data de 1.10.2008.
5. În urma recursului formulat de Primăria Ţăndărei, Curtea de Apel Bucureşti, prin Sentinţa nr. 6488 / R irevocabilă, dă câştig de cauză U.S.L.I. Ialomiţa, respingând cererea Primăriei Ţăndărei.
6. În luna septembrie 2009, U.S.L.I. Ialomiţa a depus şi celelalte dosare prin care solicitat aplicarea Legii nr. 221 / 2009, iar în data de 22 septembrie 2009, în mod surprinzător, la cererea consilierilor juridici imputerniciţi de Şcoala nr. 2 Slobozia şi Şcoala Griviţa, precum şi a unor consilieri juridici de la consiliile locale, Tribunalul Ialomiţa a acceptat suspendarea judecării până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate ridicată faţă de O.U.G. nr. 31 / 2009 şi O.U.G. nr. 41 / 2009.
7. În acest moment dosarele sunt la Curtea Constituţională a României şi vor fi repuse pe rol în perioada următoare, având în vedere faptul că judecătorii de la Curtea Constituţională a României au decis că O.U.G. nr. 31 şi O.U.G. nr. 41 / 2009 sunt inadmisibile.
8. Pentru Şcoala nr. 1 Ţăndărei Legea nr. 221 / 2008 s-a aplicat doar pentru luna decembrie 2009, având în vedere că, prin Legea nr. 330 / 2009, Legea nr. 221 se abrogă începând cu data de 1 ianuarie 2010.
Membrii de sindicat afiliaţi la U.S.L.I. Ialomiţa trebuie să aibă încredere că sindicatul la care sunt afiliaţi va lupta pentru ca Legea nr.221 să se aplice de la data de 1 octombrie 2008 şi după data de 1 ianuarie 2010.

luni, 8 februarie 2010
EVOLUŢIA NUMĂRULUI DE SALARIAŢI BUGETARI ÎN PERIOADA 2000-2008
La inceputul anului 2000, numarul salariatilor din Administratia Publica era de 135 900, pentru ca la finalul anului, in decembrie 2000, numarul de functionari publici crescuse la 146 500.
În cadrul sistemului de invatamânt, in ianuarie 2000, erau angajati 406 000 de persoane, numarul acestora a crescut pâna in iunie 2000, ajungând la 411 900, pentru ca in a doua parte a anului sa se inregistreze o scadere a numarului cadrelor didactice si a celor angajati in sistemul de educatie, ajungându-se la 404 700 salariati.
Sistemul de sanatate si al asigurarilor sociale a cunoscut cea mai elocventa scadere de la un numar de 313 800 salariati in ianuarie 2000 la un numar de 291 100 de salariati la sfârsitul anului.
În ceea ce priveste numarul somerilor inregistrati la finalul anului 2000 din totalul de 1 007 131 someri, pe primul loc s-a situat judetul Prahova cu 45491 someri, urmat de judetul Neamt cu 44863, municipiul Bucuresti cu 43665 someri si judetul Dolj cu 41965 someri.
La polul opus judetele cu cei mai putin someri inregistrati s-au situat Ilfov cu 6955 someri, urmat de Satu Mare cu 7421 si Giurgiu cu 8846 someri.
2001
Numarul functionarilor publici in prima luna a anului 2001 era de 140 100 si a crescut usor ajungând la 143 700, in ultima luna a anului. În sistemul de educatie numarul salariatilor la inceputul lui 2001 era de 404 000 si a cunoscut o usoara scadere pâna la sfârsitul lui 2001, ajungând in luna decembrie la un numar de 402 500 salariati.
La nivelul sistemului de sanatate si asistenta sociala in ianuarie 2001 erau inregistrati 311 000 salariati, iar la sfârsitul anului un numar de 312 700 salariati.
Numarul somerilor inregistrati in decembrie 2001 a fost mai mic decât in anul precedent, astfel ca totalul de 826 932 someri cunostea si o distributie diferita pe judete fata de anul precedent.
Pe primul loc s-a situat de aceasta data judetul Dolj cu un numar de 36921 someri, urmat de judetul Neamt 36812 someri, municipiul Bucuresti cu 34703 someri, Hunedoara cu 34516 someri, Prahova cu 33473 someri si Iasi cu 32949 someri.
Satu Mare cu 5161 someri, Ilfov cu 6761 someri si Giurgiu cu 7209 someri au fost judetele cu cel mai mic numar de someri inregistrati.
2003
La 31 ianuarie 2003 in sistemul functionarilor publici erau angajati un numar de 150 400 salariati, iar la finalul anului erau 154 500 salariati. Numarul salariatilor din sistemul de sanatate si al asigurarilor sociale a scazut de la 319 700, in ianuarie 2003, la un numar de 311 600, inregistrati la 31 decembrie 2003.
În sistemul educational numarul celor angajati a crescut de la 394000, ianuarie, la 396 400, in luna decembrie.
La sfârsitul anului 2003, rata somajului a fost de 7,2%, iar numarul total de someri a fost 658 891, dintre care cei mai multi au fost inregistrati in judetul Prahova -32385, Iasi cu 31294 someri si Brasov cu 27233 someri.
Judetul Satu Mare a avut cei mai putini someri inregistrati – 4238, urmat de Ilfov cu 5733 si Bihor cu 7015 someri.
2004
În Administratia publica si in sistemul de aparare avem la inceputul anului 2004 un numar de 156 400 salariati, pentru ca la finalul anului numarul acestora sa creasca la 158 100 salariati.
Sistemul de educatie a cunoscut o stagnare a numarului salariatilor, in ianuarie 2004 erau inregistrati 399500 salariati, iar la finalul anului, in luna decembrie, erau 401800 salariati.
Aproximativ acelasi numar de salariati s-au inregistrat in sistemul de sanatate si al asigurarilor sociale, in luna ianuarie erau 315100 persoane angajate in aceasta ramura economica, iar la finalul anului numarul acestora era tot de 315 000.
La sfârsitul anului 2004, rata somajului a fost de 6,2%, iar numarul total al somerilor fiind de 557 892 someri.
Judetele cu cei mai multi someri inregistrati au fost Brasov – 27405, urmat de municipiul Bucuresti cu 23626 someri si Hunedoara cu 23253 someri. Ilfov a inregistrat cei mai putini someri – 4803, urmat de Tulcea – 5181 si Bihor – 5819 someri.
2005
La sfârsitul primei luni a anului 2005, in sistemul de educatie, avem un numar de 404600 salariati, iar la 31 decembrie acelasi an numarul a scazut la 401500 salariati.
În ceea ce priveste numarul salariatilor din administratie publica, numarul acestora a crescut usor de la 164 400, la 31 ianuarie 2005, la 172 000, in finalul anului.
Nici numarul angajatilor din sistemul de sanatate si al asigurari sociale de la 317600, in ianuarie, la un numar de 327 600 la finalul anului.
Rata somajului a fost de 5,9% la finalul anului 2005, iar totalul persoanelor apte de munca dar fara o slujba a fost de 522 967.
Într-un top al judetelor cu cei mai multi someri se plaseaza municipiul Bucuresti cu 23132 de someri, urmat de Iasi cu 23117 someri si Brasov cu 21751 someri.
La polul opus cei mai putini someri s-au inregistrat in Ilfov 2657 someri, Satu Mare 5083 si Giurgiu cu 5198 someri.
2006
Fata de anul precedent, la sfârsitul anului 2006, in Administratia Publica erau angajati un numar de 183100 salariati, fata de numai 172600, cât au fost inregistrati in ianuarie.
Sistemul educational cunoaste o stagnare a numarului de salariati, in prima luna a anului au fost inregistrati 402 400 salariati, iar la finele lui 2006 erau 402 500 salariati. În ceea ce priveste numarul salariatilor din sanatate si asistenta sociale numarul acestora creste usor de la 330 000 la 336 100.
Numar total al somerilor inregistrati la finalul anului 2006 a fost de 460 495, iar rata somajului a fost de 5,2%. Municipiul Bucuresti a inregistrat cei mai multi someri 22763, urmat de Iasi cu 20231 someri si Dolj cu 19598.
Ilfovul a inregistrat la finalul anului 2006 cei mai putini someri – 2636, urmat de Bistrita Nasaud 4053 si Tulcea cu 4340 someri.
2007
La 31 ianuarie 2007 numarul salariatilor din Administratia Publica si sistemul de aparare a crescut serios fata de anul 2006, fiind de 196 300, iar la finalul lui 2007 erau angajati 207 500 salariati.
Numarul angajatilor din educatie a scazut de la 402 300 salariati, in ianuarie 2007, la un numar de 401300 salariati, la 31 decembrie 2007.
Si numarul angajatilor din sanatate si asistenta sociala a crescut de la 344 500 salariati, in ianuarie 2007, la 356400 salariati, in decembrie 2007 Numarul total al somerilor inregistrati la finalul anului 2007 a fost de 367 838, iar rata somajului indica 4,1%.
Si in la finalul acestui an, ca si in 2006, municipiul Bucuresti este pe primul loc cu cei mai multi someri inregistrati 18288, urmat de Iasi cu 17695 someri si Vaslui cu 15619 someri.
Judetul fruntas cu cei mai putini someri inregistrati a fost Ilfov cu 2128 someri, urmat de Bistrita Nasaud cu 3105 si Tulcea cu 3461 someri.
2008
La inceputul anului 2008, numarul celor angajati in Administratia Publica era de 209 800 salariati, pentru ca la 31 decembrie 2008, numarul acestora sa creasca la 217 500 salariati.
Cresterea cea mai semnificativa s-a inregistrat in sistemul de sanatate si asistenta sociala, astfel ca la 31 ianuarie 2008 erau 359 900 salariati, iar la 31 decembrie 2008, numarul acestora era de 375 500 salariati.
Si numarul angajatilor din educatie a crescut de la 402 800 salariati, in ianuarie, la 403 900 salariati la 31 decembrie 2008. Rata somajului la finalul anului 2008 a fost de 4,4 %, iar numarul total al somerilor a fost de 403 441 someri.
Cei mai multi someri s-au inregistrat in Dolj – 24310, Bucuresti – 18274 si Vaslui 16458 someri. Ilfov a inregistrat cel mai mic numar de someri 2098, urmat de Bistrita Nasaud 3614 someri si Tulcea – 4005 someri.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)